O*** S**** P****
ContestatorI** S*** M***
IntimatDeclină competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Negreşti Oaş.
Admite cererea de amânare formulată de contravenient, cu privire la angajarea unui apărător. Efectuarea de adresă la intimată şi se va solicita să înainteze instanţei documentaţia care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenţie. Amână judecarea cauzei la data de 02.11.2011 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se va cita contravenientul.