S* C******** S*
ReclamantM*** I*****
PârâtADMITE EXCEPŢIA PERIMĂRII. CONSTATĂ PERIMATĂ ACŢIUNEA.
Hotarare 139/2015 din 26.01.2015RESPINGE EXCEPŢIA PERIMĂRII.MENŢINE SUSPENDAREA CAUZEI
Admite cererea de suspendare formulată la acest termen de judecată de către reprezentanta pârâtului, constatând faptul că prezenta cauză are legătură cu soluţia ce va fi pronunţată în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Cluj, respectiv, 3963/117/2009, izvorul acţiunii constituind chiar restituirea garanţiei. Suspendă judecarea prezentei cauze în baza dispoziţiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă. Trimite dosarul în arhiva instanţei până la o nouă stăruinţă a părţilor. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14.10.2011.
Incheiere suspendare din 14.10.2011Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei la data de 14.10.2011, sala 171, ora 9.00, completul C9 LM, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.09.2011.
În deliberare, faţă de cererea de amânare formulată la acest termen de judecată de către reprezentantul reclamantei, considerând-o întemeiată şi observând lipsa de opoziţie a reprezentantei pârâtului, în baza disp. art. 96 Cod procedură civilă, urmează a o admite
În deliberare, faţă de cererea de amânare formulată la acest termen de judecată de către reprezentanta pârâtului, considerând-o întemeiată şi observând lipsa de opoziţie a reprezentantului reclamantei, în baza disp. art. 96 Cod procedură civilă, urmează a o admite