S******* V****
Intimat INC.P******** D* P* L**** J*** A***
RecurentÎn temeiul art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 modificată şi republicată condamnă pe inculpatul S******* V****, la pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În temeiul art. 291 alin. 1 Cod penal condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În temeiul art. 33 lit. a Cod penal rap. la art. 34 lit b Cod penal contopeşte cele două pedepse şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 1 an şi 5 luni închisoare. În temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 5 luni stabilit conform art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 Cod penal suspendă exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cod penal cu excepţia dreptului de a alege. În tem. art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, conform art. 83 Cod penal. În temeiul art. 118 lit. b Cod penal confiscă permisul de conducere nr.298740174 eliberat la data de 20.12.1992 pe numele inculpatului în vederea distrugerii (f.17/dos.nr. 3563/P/2011). În tem. art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 500 lei ce reprezintă cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 22.09.2011.