F**** L*******
Recurent ReclamantS******** H************* S* C***** D* A****
Intimat PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale active şi în consecinţă respinge acţiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitatea procesuală activă. Definitivă, cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.11.2011, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Acordă un nou termen de judecată pentru a fi citată reclamanta cu copia notelor de şedinţă depuse de către pârâtă. Citează reclamanta cu copia notelor de şedinţă. Citează pârâta. Amână judecarea cauzei la 14.11.2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Octombrie 2011
Emite adresă către pârâtă pentru ca aceasta să comunice decizia emisă ca urmare a notificării formulată de către reclamantă nr.716/2010 şi toate înscrisurile ce au stat la baza emiterii acesteia. Reclamanta are cunoştinţă de termen potrivit legii 202/2010. Citează pârâta. Amână judecarea cauzei la 10.10.2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Septembrie 2011
Respinge excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş. Termen fond 12.09.2011. Citează părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi,23.05.2011, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
Încuviinţează cererea formulată în scris de către reclamantă şi acordă un nou termen de judecată pentru ca aceasta să-şi angajeze apărător. Citează reclaman ta cu copia întâmpinării formulată de către pârâtă. Amână judecarea cauzei la 23.05.2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Aprilie 2011