T****** N******* D* O**** S* B**** O*** D*******
CreditorA******** M**********
DebitorAdmite cererea formulată de creditoarea TEATRUL NATIONAL DE OPERA SI BALET „OLEG DANOVSKI”, în contradictoriu cu debitoarea A******** M**********. Somează debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe, suma de 9000 lei reprezentând servicii prestate precum şi penalităţi de întârziere calculate la debitul principal de 9000 lei în cuantum de 0,15%/zi, de la 29.03.2011 până la achitarea debitului. Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15.02.2012.
Respinge cererea de reexaminare, formulată de petent A******** M**********, împotriva încheierii pronunţată în data de 12.10.2011 în dosar 12572/212/2011 . Irevocabilă
se citează reclamanta cu mentiunea de a depune modul de calcul a penalitatilor şi perioada pentru care le solicită.
Respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de pârâta Asociaţia Metalchrist ca neîntemeiată. Cu cerere de reexaminare în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.10.2011.