F** I**** O*****
Recurent InculpatAmânat pronunţarea la 23.11.2011 Condamnă pe inculpatul FIŢ IONUŢ OVIDIU, la: - 1 an şi 3 luni închisoare pentru infracţiunea prev. şi ped. de art.85 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit.b şi art. 320/1 al. 7C.p.p; - 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. şi ped. de art.85 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit.b şi art. 320/1 al. 7C.p.p; - câte 1 an şi 6 luni închisoare pentru două infracţiuni prev. şi ped. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 lit.b şi art. 320/1 al. 7 C.p.p; - 5 luni închisoare pentru infracţiunea de uz de fals, prev. şi ped. de art. 291 C.p cu aplicarea art. 37 lit.b şi art. 320/1 al. 7C.p.p; În baza art. 33 lit.a,b, art.34 lit. b C. penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1an şi 6 luni închisoare, care va fi sporită cu 6 luni, astfel încât, în final, inculpatul va executa pedeapsa de 2 ani închisoare. Privează pe inculpat de exerciţiul drepturilor prev. de art.64 lit.a Teza II, lit. b C.p. în condiţiile art.71 C.p. În baza art. 350 alin. 1 C.p.p. menţine starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 al.1 C.p., deduce din pedeapsa stabilită, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 07.10.2011 până la 23.11.2011. În baza art. 348 C.p.p, anulează permisul de conducere nr. CK 269143, eliberat de autorităţile statului maghiar În baza art. 191 al. 1 C.p.p obligă pe inculpat la plata sumei de 650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.11.2011.
Menţinut starea de arest a inculpatului