Dosar 12657/315/2011 din 14.12.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12657/315/2011
Data dosar:
14.12.2011
Instanta:
Judecătoria Târgoviște
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.06.2012 la ora 08:30

    Complet: C1-penal
  • Soluţionare

    I. În baza art.87 al.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.3201 C.p.p. condamnă pe inculpatul T***** C****** C********* la 8 luni pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, având o îmbibaţie de alcool în sânge peste limita legală. În temeiul art.71 C.p. interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi b C.p. În temeiul art.81 al.1 şi 2 C.p. şi 71 al.5 C.p. suspendă condiţionat inculpatul din executarea pedepsei de 8 luni închisoare, precum şi din executarea pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni conform art.82 al.1 C.p. În baza art.359 C.p.p pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni. II. În baza art.86 al.3 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.3201 C.p.p., condamnă pe inculpatul S********* G******* I**** la 4 luni închisoare pentru încredinţarea cu ştiinţă a unui autovehicul pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care se află sub influenţa alcoolului. În temeiul art.71 C.p. interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi b C.p. În temeiul art.81 al.1 şi 2 C.p. şi 71 al.5 C.p. suspendă condiţionat inculpatul din executarea pedepsei de 4 luni închisoare, precum şi din executarea pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni conform art.82 al.1 C.p. În baza art.359 C.p.p pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni. În baza art. 191 al.1 C.p.p. obligă inculpatul T***** C****** C********* la plata sumei de 411 lei RON cheltuieli judiciare faţă de stat precum şi pe inculpatul S********* G******* I**** la plata sumei de 361 lei cheltuieli judiciare faţă de stat, onorariile apărătorilor din oficiu Marinescu Alexandra în cuantum de 300 de lei şi Teişeanu Silviu acordat parţial în cuantum de 150 de lei se vor avansa din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru inculpatul S********* G******* I**** şi Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpatul T***** C****** C*********. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.06.2012.

  • Sedinta din data de 24.05.2012 la ora 08:30

    Complet: C1-penal
  • Amână cauza

    Citarea inculpaţilor, pentru inculpatul S********* G******* I**** emiţându-se şi mandat de aducere, conform dispoziţiilor art.183 cod penal, cu menţiunea ca în cazul neexecutării mandatului de aducere, se va aplica amendă judiciară lucrătorului de poliţie însărcinat cu executarea acestuia, Citarea martorului din acte , Stancu Ion Valentin, emiţându-se şi mandat de aducere, conform dispoziţiilor art.183 cod penal, Pune în vedere apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi să se prezinte şi la următorul termen de judecată, Amână judecarea cauzei pentru lipsa inculpaţilor şi a martorului din acte si fixează termen la data de 21.06.2012, complet C1 penal, orele 9,00, sala 6, pentru când se vor cita inculpaţii şi martorul din acte. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţata in şedinţa publica , azi 24.05.2012

  • Sedinta din data de 26.04.2012 la ora 08:30

    Complet: C1-penal
  • Amână cauza

    Citarea inculpaţilor, pentru inculpatul S********* G******* I**** emiţându-se şi mandat de aducere, conform dispoziţiilor art.183 cod penal, cu menţiunea ca în cazul neexecutării mandatului de aducere, se va aplica amendă judiciară lucrătorului de poliţie însărcinat cu executarea acestuia, Citarea martorului din acte , Stancu Ion Valentin, emiţându-se şi mandat de aducere, conform dispoziţiilor art.183 cod penal, Pune în vedere apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi să se prezinte şi la următorul termen de judecată, Amână judecarea cauzei pentru lipsa inculpaţilor şi a martorului din acte si fixează termen la data de 24.05.2012, complet C1 penal, orele 9,00, sala 6, pentru când se vor cita inculpaţii şi martorul din acte. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţata in şedinţa publica , azi 26.04.2012

  • Sedinta din data de 29.03.2012 la ora 08:30

    Complet: C1-penal
  • Amână cauza

    Citarea inculpaţilor, pentru inculpatul S********* G******* I**** emiţându-se şi mandat de aducere, conform dispoziţiilor art.183 cod penal, cu menţiunea ca în cazul neexecutării mandatului de aducere, se va aplica amendă judiciară lucrătorului de poliţie însărcinat cu executarea acestuia, Citarea martorului din acte , Stancu Ion Valentin, emiţându-se şi mandat de aducere, conform dispoziţiilor art.183 cod penal, Pune în vedere apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi să se prezinte şi la următorul termen de judecată, Amână judecarea cauzei si fixează termen la data de 26.04.2012, complet C1 penal, orele 9,00, sala 6, pentru când se vor cita inculpaţii şi martorul din acte. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţata in şedinţa publica , azi 29.03.2012

  • Sedinta din data de 01.03.2012 la ora 08:30

    Complet: C1-penal
  • Amână cauza

    Citarea inculpaţilor, pentru inculpatul S********* G******* I**** emiţându-se şi mandat de aducere, cu însoţitor, conform dispoziţiilor art.183 cod penal. Pune în vedere apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi să se prezinte şi la următorul termen de judecată, Amână judecarea cauzei si fixează termen la data de 29.03.2012, complet C1 penal, orele 9,00, sala 6, pentru când se vor cita inculpaţii şi martorul din acte. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţata in şedinţa publica , azi 01.03.2012

  • Sedinta din data de 02.02.2012 la ora 08:30

    Complet: C1-penal
  • Amână cauza

    Citarea inculpaţilor, pentru inculpatul S********* G******* I**** emiţându-se şi mandat de aducere, cu însoţitor, conform dispoziţiilor art.183 cod penal. Pune în vedere apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi să se prezinte şi la următorul termen de judecată, Amână judecarea cauzei si fixează termen la data de 01.03.2012, complet C1 penal, orele 9,00, sala 6, pentru când se vor cita inculpaţii. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţata in şedinţa publica , azi 02.02.2012

  • Sedinta din data de 05.01.2012 la ora 08:30

    Complet: C1-penal
  • Amână cauza

    Citarea inculpaţilor pe numele cărora se vor emite şi mandate de aducere, conform dispoziţiilor art.183 cod penal. Revine cu adresă către Baroul de avocaţi pentru desemnarea apărătorilor din oficiu, asistenţa juridică fiind obligatorie . Amână judecarea cauzei si fixează termen la data de 02.02.2012, complet C1 penal, orele 9,00, sala 6, pentru când se vor cita inculpaţii. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţata in şedinţa publica , azi 05.01.2012

Flux dosar


Actualizare GRPD