B***** C********* C*****
Recurent InculpatB******** G******* C*****
Intimat Parte civilăIn baza art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 63 alin. 3 Cod penal şi art.76 alin.1 lit.f rap.la art.74 alin.1 lit.a Cod penal, condamna inculpatul B***** C********* C***** la o amendă penală în cuantum de 250 (două sute cincizeci) de lei. In baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 1 an, stabilit conform art. 82 alin. 2 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei in cazul săvârşirii unei noi infracţiuni şi asupra dispoziţiilor art. 84 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în condiţiile legii. În baza art. 346 Cod pr. penală coroborat cu art. 998-999 Cod civil admite în parte acţiunea civilă formulata de partea civilă B******** G******* C***** (domiciliat în comuna Buciumeni, sat.Valea Leurzii, nr.458, jud. Dâmboviţa) şi obligă inculpatul la plata către acesta a sumei de 428,96 EURO în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând daune materiale şi la plata sumei de 1500 (o mie cinci sute) lei reprezentând daune morale. In temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedura penala, obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, in cuantum de 200 lei. In temeiul art. 193 alin.2 Cod de procedura penala, obliga inculpatul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către partea civilă, in cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu de apărător ales. Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţata in şedinţa publica din 27.01.2012.
Se va cita martorul din acte Pavel Răzvan Ionuţ, în vederea audierii şi se va emite şi mandat de aducere cu însotitor; Amână cauza şi acordă termen la data de 27.01.2012;
In vederea citării martorilor Gagiu Mihai Valentin şi Bostangeac Nicolae Răzvan, cu mandat de aducere cu însoţitor, urmeaza a amâna cauza , motiv pentru care , va DISPUNE AMANA CAUZA LA DATA DE 13.01.2011, pentru cand se vor cita martorii Gagiu Mihai Valentin şi Bostangeac Nicolae Răzvan cu mandat de aducere cu însoţitor. Pune în vedere av. Coman Marius să faca dovada că partea vătămata lucrează în altă localitate. Se va cita martorul Pavel Razvan Ionut
DOSAR NR. 1266/283/2011 DISPUNE Incuviinteaza proba cu: inscrisuri in circumstantiere si pe latura civila, 2 martori pe latura civila, martorii din rechizitoriu si martorul Pavel Razvan Ionut. Amana cauza şi acordă termen de judecată la 16.12.2011, pentru cand se vor cita primii trei martori din rechizitoriu. Pune in vedere partii vatamate prin aparator sa prezinte cei doi martori pe latura civila. Pronunţată în şedinţa publică azi 25.11.2011. PREŞEDINTE, GREFIER, Munteanu Oana Octavia Sirboiu Viorica Inculpat TC B***** C********* C***** Parte vătămată TC B******** G******* C***** prin procurator Bănulescu Milia Martori din rechizitoriu CIT Gagiu Mihai Valentin-com Buciumeni,sat Valea Leurzii, jud D-ta CIT Bostangeac Nicolae Razvan-idem CIT Patrulescu Andrei Madalin-idem -Tudorache Stefan Claudiu -Tudorache Daniel Ionut -Pavel Razvan Ionut-com.Motaieni,str Principala, nr 116, jud Dambovita
DOSAR NR. 1266/283/2011 DISPUNE Amana cauza şi acordă termen de judecată la 25 noiembrie 2011, in vederea impacarii partilor. Pronunţată în şedinţa publică azi 04.11.2011. PREŞEDINTE, GREFIER, Munteanu Oana Octavia Sirboiu Viorica Inculpat TC B***** C********* C***** Parte vătămată TC B******** G******* C***** prin procurator Bănulescu Milia
Admite cererile inculpatului şi procuratorului părţii vătămată de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare şi acordă termen de judecată la 4 noiembrie 2011 Pronunţată în şedinţa publică azi 7 octombrie 2011.