U***** M****
InculpatÎn temeiul dispoziţiilor art. 86 alin. 1 din O. U. G. nr. 195/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. 1 lit. b din Codul penal, condamnă pe inculpatul U***** M**** la pedeapsa închisorii de 1 an şi 8 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, în data de 05.03.2011. În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. 1 şi alin. 2 din Codul penal, condamnă pe inculpatul U***** M**** la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 alin. 1 lit. a, cu excepţia dreptului de a alege, şi lit. b din Codul penal. Constată că prin sentinţa penală nr. 111/28.03.2011 pronunţată de Judecătoria Pucioasa în cauza cu nr. 2.011/283/2009, prezentul inculpat a fost condamnat astfel: - în temeiul dispoziţiilor art. 86 alin. 1 din O. U. G. nr. 195/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 – art. 42 din Codul penal, art. 37 lit. a din Codul penal şi art. 33 lit. a din Codul penal, a fost condamnat acesta la pedeapsa închisorii de 4 ani, - în temeiul dispoziţiilor art. 87 alin. 5 din O. U. G. nr. 195/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a din Codul penal şi art. 33 lit. a din Codul penal, a fost condamnat acesta la pedeapsa de 5 ani de închisoare, - în temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a din Codul penal, raportate la dispoziţiile art. 34 lit. b din Codul penal, a fost dispusă contopirea celor 2 pedepse aplicate prin această sentinţă, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani de închisoare, - în temeiul dispoziţiilor art. 61 din Codul penal, a fost revocată liberarea condiţionată dispusă prin sentinţa penală nr. 423/16.04.2009 pronunţată de Judecătoria Moreni, pentru restul rămas neexecutat, - în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. 1 din Codul penal, s-a dispus contopirea pedepsei rezultante, de 5 ani de închisoare, stabilită prin această sentinţă, cu restul de pedeapsă rămas neexecutat, respectiv, de 372 de zile, rest stabilit ca diferenţă între pedeapsa de 3 ani de închisoare, aplicată de Judecătoria Moreni prin sentinţa penală nr. 1.278/03.12.2008, şi 730 de zile, pedeapsă efectiv executată, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 5 ani de închisoare, - în temeiul dispoziţiilor art. 71 din Codul penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de dispoziţiile art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a, lit. b şi lit. c din Codul penal, pe durata executării pedepsei, inculpatul săvârşind aceste infracţiuni în noaptea de 04/05.07.2009. Constată că prin decizia penală nr. 1.682/21.11.2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în cauza cu nr. 2.011/283/2009, care este definitivă, a fost admis recursul declarat de prezentul inculpat împotriva sentinţei penale nr. 111/04.04.2011 pronunţate de Judecătoria Pucioasa, pe care a casat-o, în parte şi, rejudecând, a dispus astfel: - a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani de închisoare, în componentele sale, pe care le-a repus în individualitatea lor, - a redus pedepsele principale aplicate inculpatului, după cum urmează: pentru comiterea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 86 alin. 1 din O. U. G. nr. 195/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a din Codul penal, de la 4 ani de închisoare la 2 ani de închisoare, iar pentru comiterea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 87 alin. 5 din O. U. G. nr. 195/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a din Codul penal, de la 5 ani de închisoare la 2 ani şi 6 luni de închisoare, - în temeiul dispoziţiilor art. 33 alin. 1 lit. a şi art. 34 lit. b din Codul penal, a contopit pedepsele astfel stabilite şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni de închisoare, ca pedeapsă rezultantă, - a menţinut aplicarea dispoziţiilor art. 61 alin. 1 lit. c din Codul penal privind revocarea liberării condiţionate a inculpatului pentru restul de pedeapsă neexecutat din pedeapsa anterioară şi a dispus contopirea acestui rest cu pedeapsa rezultantă stabilită de această instanţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni de închisoare, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei recurate. În temeiul dispoziţiilor art. 33 alin. 1 lit. a din Codul penal constată că infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul în prezenta cauză este săvârşită în concurs real de infracţiuni cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost judecat definitiv prin sentinţa penală nr. 111/28.03.2011 pronunţată de Judecătoria Pucioasa în cauza cu nr. 2.011/283/2009, astfel cum a fost aceasta casată, în parte, prin decizia penală nr. 1.682/21.11.2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în cauza cu nr. 2.011/283/2009, care este definitivă. În temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. 1 din Codul penal coroborate cu dispoziţiile art. 33 alin. 1 lit. a şi cu dispoziţiile art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal, contopeşte pedeapsa închisorii la care a fost condamnat inculpatul de prezenta instanţă, de un an şi 8 luni, cu pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni, ca pedeapsă rezultantă, la care a fost condamnat inculpatul prin decizia penală nr. 1.682/21.11.2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în cauza cu nr. 2.011/283/2009, care este definitivă, în pedeapsa închisorii cea mai grea, aceea de 2 ani şi 6 luni de închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni de închisoare, în total 3 ani de închisoare, ce urmează a fi executată de inculpat. În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. 1 şi alin. 2 din Codul penal contopeşte pedepsele accesorii la care a fost condamnat inculpatul de prezenta instanţă cu pedepsele accesorii aplicate prin sentinţa penală nr. 111/28.03.2011 pronunţată de Judecătoria Pucioasa în cauza cu nr. 2.011/283/2009, astfel cum a fost aceasta casată prin decizia penală nr. 1.682/21.11.2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în cauza cu nr. 2.011/283/2009, care este definitivă, în pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 alin. 1 lit. a, cu excepţia dreptului de a alege, lit. b şi lit. c din Codul penal. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Pucioasa, nr. 254/22.11.2011, în dosarul nr. 2.011/283/2009, şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. Menţine celelalte dispoziţii din sentinţa penală nr. 111/28.03.2011 pronunţată de Judecătoria Pucioasa în cauza cu nr. 2.011/283/2009, astfel cum a fost aceasta casată prin decizia penală nr. 1.682/21.11.2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în cauza cu nr. 2.011/283/2009, care este definitivă. În temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă juridică privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală, încheiat între Ministerul Justiţiei, sub nr. 113.928/2008, şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, sub nr. 1.693/2008, fixează onorariul apărătoarei desemnate din oficiu inculpatului, avocata Ştefănescu Loredana, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB, nr. 16/2013/17.01.2013, emisă de Baroul Dâmboviţa, la suma de 200 de lei. În temeiul dispoziţiilor art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 362 de lei, în care se include şi onorariul apărătoarei desemnate din oficiu inculpatului, din suma totală 112 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 31.01.2013.
Hotarare din 31.01.2013Având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul dispoziţiilor art. 306 din Codul de procedură penală amână pronunţarea în data de 31.01.2013. Dată şi citită în şedinţa publică din data de 17.01.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2013pentru indeplinirea in mod corect a procedurii de citare cu inculpatul
pentru lipsa inculpatului urmând a se cita acesta cu mandat de aducere si prin afisare a usa consiliului local, conform art 177 alin 4 Cpp
Amânare judecare cauză pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere şi pentru comunicarea unor relaţii de la Judecătoria Pucioasa.
pentru lipsa inculpatului