P***** A********
Recurent ReclamantG***** V******
Intimat PârâtZ**** M******
Intimat PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului de opţiune succesorală, invocată de pârâte. Respinge acţiunea ca fiind formulată de o persoană care nu are calitatea de moştenitor. În temeiul art.19 din OUG nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, cheltuielile pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar, respectiv taxa de timbru în valoare de 3611 lei şi onorariul avocatului Pârnac Alin Răzvan desemnat de Baroul Teleorman pentru a-i asigura asistenţă judiciară reclamantului P***** A********, rămân în sarcina statului. Valoarea provizorie a onorariului domnului avocat Pârnac Alin Răzvan este de 500 lei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică azi 18.11.2011.
Amână pronunţarea pe excepţia invocată de pârâte la data de 18.11.2011
În vederea emiterii unei adrese către Primăria Blejeşti.
Administrare probatorii.
la solicitarea apărătorului ales al pârâţilor, comunicând un exemplar de pe întâmpinarea formulată de aceştia apărătorului din oficiu pentru reclamant
La cererea apărătorului pârâtelor, pentru a lua la cunoştinţă de înscrisurile depuse de reclamant la acest termen de judecată.
pentru ca reclamantul să reformuleze cererea de chemare în judecată