S********* L**** A* I************* P************* C******
Recurent ReclamantG******** "*********
Intimat PârâtC******** L**** A* M******* N*****
Intimat PârâtAdmite cererea formulată de S.L.Î.P. Clujean. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 1695/16.05.2011 a Curţii de Apel Cluj în sensul menţionării membrului de sindicat S.M.V. în categoria salariaţilor îndreptăţiţi să beneficieze de prima de vacanţă pentru anul şcolar 2008-2009. Irevocabilă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 09.12.2014.
Incheiere indreptare eroare materiala din 09.12.2014Admite în parte recursul declarat de S.L.Î.P.Clujean împotriva sentinţei civile numărul 3945 din 09.09.2010 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar numărul 1274/117/2010, pe care o modifică în parte, în sensul că: Admite în parte acţiunea formulată de S.L.Î.P.Clujean în contradictoriu cu pârâţii G.M. Cluj-Napoca şi C.L. Cluj şi, în consecinţă: Obligă pârâta G.M. Cluj-Napoca să calculeze şi să plătească prima de vacanţă în cuantum de un salariu de bază membrilor de sindicat, salariaţi ai unităţii de învăţământ pârâte, astfel: - pentru anul şcolar 2007-2008 B.K, B.A., B.L., B.L., B.A., B.A., B.C., C.M., C.A., C.R., F.S., I.M., I.M., M.O., M.A., M.V., N.P.,P.V., P.M., R.A., R.L., R.O., S.A., S.D.N., S.M.V., S.I., S.C., T.M., T.R., - pentru anul şcolar 2008-2009 B.K., B.A., B.L., B.L., B.A., B.A., B.M., C.I., C.A., C.M., C.V., C.R., F.S., I.M., I.M., M.O., M.E., M.A., M.A., M.V., N.P., O.L., O.M., P.V., P.M., R.A., R.L., R.O., R.V., S.A., S.D.N., S.M.V., S.I., S.C., T.M., T.R., V.E. Obligă pârâtul C.L. al M. Cluj-Napoca la alocarea fondurilor necesare plăţii primelor de vacanţă aferente anilor şcolari 2007-2008 şi 2008-2009 pentru salariaţii reprezentaţi în prezenta acţiune de către sindicatul reclamant, menţionaţi anterior. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 16.05.2011.
Hotarare 1695/2011 din 16.05.2011pentru emiterea unei adrese către intimata pârâtă G."M".