Dosar 12774/118/2011 din 28.09.2011

drepturi băneşti IREVOCABILĂ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12774/118/2011
Data dosar:
28.09.2011
Instanta:
Tribunalul Constanța
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti IREVOCABILĂ
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.11.2011 la ora 08:30

    Complet: L.M.1
  • Admite in parte cererea

    Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria Municipiului Constanţa. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâţii Colegiul Comercial Carol I Constanţa şi Consiliul Local Constanţa la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 şi la plata către reclamantă a diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2009, actualizate cu indicele de inflaţia la data plăţii efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate în unitatea de învăţământ. Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Constanţa ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă. Obligă reclamanta la plata către pârâta Primăria Municipiului Constanţa a sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.11.2011.

  • Sedinta din data de 19.10.2011 la ora 08:30

    Complet: L.M.1
  • Amână cauza

    lipsă de procedură

Flux dosar


Actualizare GRPD