G****** D****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.320 ind.1 Cpp condamnă pe inculpatul G****** D****, la pedeapsa închisorii de 8 luni pentru savarsirea infractiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice, cu o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g%o alcool pur in sange. In temeiul art. 71 Cp interzice inculpatului, de la rămânerea definitiva a prezentei hotărâri si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei aplicate, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si litera b Cod penal. In temeiul art. 81 Cod penal, suspenda condiţionat executarea pedepsei principale pe o durata de 2 ani şi 8 luni, termen de încercare stabilit conform art. 82 Cod penal. In temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii executarii pedepsei principale. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Dispune avansarea si plata, din fondul special al Ministerului Justitiei catre Baroul Bucuresti- Oficii a onorariului apărătorului din oficiu al inculpatului. În baza art.191 alin.1 Cod proc.pen. obligă pe inculpat la 350 lei cu titlul de cheltuieli judiciare datorate statului ce vor fi achitate în contul IBAN RO48TREZ4225032XXX000248, cod fiscal 4340633 deschis la Trezoreria Buftea, beneficiar Judecătoria Buftea. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.03.2011.
Amână pronunţarea la data de 02.03.2011