C******** C*******
Recurent InculpatAdmite propunerea DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava. În baza art. 159 al. 6 C.p.p. raportat la art. 136, 143 şi 148 lit. f C.p.p. dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului C******** C*******, în prezent aflat în stare de arest preventiv, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată în formă continuată prevăzută de art. 270 alin. 1 raportat la art. 274 din lg.86/2006 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cp, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 11.10.2011 până la data de 09.11.2011, inclusiv. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 6.10.2011, ora 14:30.