S***** C*******
InculpatCondamnă pe inculpatul S.C. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu reţinerea art. 74 lit. a şi c – 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa închisorii de 8 luni. În temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal şi suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare conform art. 71 alin. 5 Cod penal. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească suma de 750 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 200 lei reprezintă onorariul pentru avocat oficiu Olar Iulia. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 11.04.2012.
pentru data de 11.04.2012
lipsa raportului de expertiză
pentru a se efectua experiza privind calculul retroactiv al alcoolemiei.