S* E******* S**
CreditorS* M******** D**** S**
DebitorAdmite cererea.
INSTANTA, Constatând lipsa de procedură cu intimata, pune în vedere avocatului petentei să facă dovada citarii intimatei prin publicitate, in conformitate cu prevederile art. 95 Cod Procedura Civilă, sens in care, DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 29 septembrie 2011 termen dat in cunostinta petentei, pentru când se va cita intimata prin afisare la usa instantei, pentru când petenta prin avocat va face dovada citarii intimatei prin publicitate. Pronunţată în sedinţă publică azi, 26 iulie 2011.
INSTANTA, Constatând lipsa de procedură cu intimata, pune în vedere avocatului petentei să facă dovada sediului actual al intimatei cu o adeverinţa eliberată de Oficiul Naţional al Registrului Comertului, astfel că, va acorda un termen de judecată, sens in care, DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 26 iulie 2011, termen dat in cunostinta petentei, pentru când se va cita intimata prin afisare la usa instantei, pentru când petenta prin avocat va face dovada sediului actual al intimatei cu o adeverinţa eliberată de Oficiul Naţional al Registrului Comertului. Pronunţată în sedinţă publică azi, 30 iunie 2011.