Dosar 1288/109/2011 din 25.02.2011

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1288/109/2011
Data dosar:
25.02.2011
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.12.2011 la ora 8:30

    Complet: C1A-LM-FOND
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta să achite reclamantului salariile restante pentru lunile iulie, august şi septembrie 2010, precum şi compensaţia prevăzută de art.78 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21.12.2011.

  • Sedinta din data de 23.11.2011 la ora 8:30

    Complet: C1A-LM-FOND
  • Amână cauza

    Admite cererea societăţii pârâte de amânarea cauzei în vedere unei eventuale stingeri a litigiului pe cale amiabilă, având în vedere şi acordul părţii adverse. Amână judecarea cauzei la 21 decembrie 2011, despre care părţile au cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Noiembrie 2011, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, Complet Specializat de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

  • Sedinta din data de 12.10.2011 la ora 8:30

    Complet: C1A-LM-FOND
  • Încheiere

    Respinge, ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei să depună la dosar dovada îndeplinirii criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi, potrivit dispoziţiilor art.74 pct.1 lit. ”c” din Codul Muncii. Admite cererea de amânare a cauzei formulată de reclamant pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor ce i-au fost comunicate la acest termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 23 noiembrie 2011, despre care părţile au cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Octombrie 2011, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, Complet Specializat de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

  • Sedinta din data de 14.09.2011 la ora 8:30

    Complet: C1A-LM-FOND
  • Încheiere

    Admite cererea de amânare a cauzei formulată de reclamant pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării ce i-a fost comunicată la acest termen de judecată. Pune în vedere pârâtei să depună la dosar copiile statelor de plată pentru perioada iunie-august 2010, septembrie 2010, precum şi alte înscrisuri privind acordarea altor drepturi - tichete de masă, etc, sub sancţiunea prev. de art. 287,288 c.muncii.. Amână judecarea cauzei la 12 octombrie 2011, despre care părţile au cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Septembrie 2011, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, Complet Specializat de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

  • Sedinta din data de 15.06.2011 la ora 8:30

    Complet: C1A-LM-FOND
  • Încheiere

    Constată că, în baza art.284 Codul Muncii, completul de judecată este competent să soluţioneze prezenta cauză. Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul pârâtei pentru imposibilitate de prezentare la acest termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 14 septembrie 2011, pentru când citează reclamantul. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2011, la Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, Complet Specializat de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

Flux dosar


Actualizare GRPD