G******** R****
Apelant ReclamantE****** R****** A******** - R**********
Intimat PârâtDOSAR NR. 1292/283/2011 ROMÂNIA JUDECĂTORIA PUCIOASA – JUDEŢUL DÂMBOVIŢA SENTINTA CIVILA NR 1307 ŞEDINŢA PUBLICA DIN 14.10.2011 Instanţa constituită din: PREŞEDINTE: MUNTEANU OANA OCTAVIA GREFIER: Sirboiu Viorica Pe rol fiind soluţionarea cauzei civile având ca obiect „pretentii”, formulată de reclamantul G******** R**** domiciliat in comuna Buciumenui, judetul Dambovita in contradictoriu cu parata „EUROINS” Romania Asigurare-Reasigurare- Bucuresti,bd Prof.Dimitrie Pompeiu, nr 10A. La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reclamantul, lipsa fiind reprezentantul paratei. Procedura de citare legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei modul de îndeplinire a procedurii de citare şi stadiul în care se află soluţionarea cauzei, după care: În baza art.1591 C.pr.civ. instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile legale în ceea ce priveşte competenţa generală, materială şi teritorială de soluţionare a litigiului. Reclamantul depune la dosar dovada completarii timbrajului (chitanta nr 2796830/14 10 2011 in suma de 11 lei) si un set de fotografii. Solicita incuviintarea probei cu inscrisurile depuse, plansele foto si expertiza pentru stabilirea daunelor. La interogatoriul luat din oficiu, reclamantul arata ca parata nu a respectat contractul; el detine o nota de constatare de la Primaria Buciumeni, care este depusa la dosar. Precizeaza de asemenea ca in baza art 2.1.5 din contract se arata ca nu are aprobare de la ISU si INS. Considera ca art 10.4 din asigurare nu i se aplica, deoarece conform contractului a anuntat Primaria, i s-a facut dosar de daune dar acesta i-a fost refuzat de parata. Instanta admite proba cu înscrisuri (incluzand plansele foto) şi respinge proba cu expertiza pentru stabilirea cuantumului daunelor, ca nefiind utila solutionarii cauzei. Nemaifiind probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond. Reclamantul solicita despagunirea cu suma de 15.000 lei si obligarea societatii de asigurare sa-i plateasca aceasta suma. Instanta ramane in deliberare. I N S T A N Ţ A Actiunea introductiva de instanta - prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Pucioasa sub nr 1292/283/2011 la data de 20.07.2011, reclamantul G******** R**** a chemat in judecata pe parata EUROINS Romania Asigurare-Reasigurare- Bucuresti, pentru ca prin sentinta ce se va pronunta aceasta sa-l despagubeasca cu suma de 15.000 lei . In motivarea cererii arata ca la data de 29.10.2010 a incheiat doua polite de asigurare obligatorie si facultativa de 20.000 euro si de 100.000 euro, cu aceleasi riscuri acoperite, alunecari de teren si inundatii. In lunile mai,iunie si iulie au cazut ploi in cantitati foarte mari in comuna Buciumeni, judetul Dambovita si a constatat la sfarsitul lunii mai alunecari de teren si crapaturi in arcaua casei si crapaturi si fisuri in peretii imobilului. A anuntat Primaria in ziua de 30 05 2011, iar ca urmare a acestui fapt, s-a deplasat responsabilul cu probleme pentru dezastre naturale, care a facut poze si a emis o nota de constatare. Conform contractului a anuntat conducerea Sucursalei Dambovita a societătii de asigurare i s-a deschis un dosar de daune. Dupa 30 zile a primit o instiintare de la EUROINS Bucuresti conform careia nu ii vor fi platite daunele. In probatiune, reclamantul a depus urmatoarele inscrisuri in copie la dosar: polita contract HA-317552, polita obligatorie PAD-S.RA-010, adresa (instiintare) catre EUROINS Dambovita, nota de constatare Primaria Buciumeni, instiintare de la EUROINS Bucuresti ca nu plateste despagubiri, adresa catre EUROINS Bucuresti. La primul termen de judecată a mai depus planse foto. Apărările formulate - desi legal citata, parata nu a fost reprezentata in instanta si nici nu a depus intampinare, in termenul legal. Dupa solutionarea cauzei, prin serviciul registratura s-a atasat la dosarul cauzei intampinarea paratei. Analizand actele si lucrarile dosarului precum si legislatia relevanta, instanta constata ca actiunea reclamantului este neîntemeiată cu motivarea care urmează. Prin actiunea introductiva de instanta inregistrata pe rolul Judecatoriei Pucioasa la data de 20.07.2011, reclamantul G******** R**** a chemat in judecata pe parata EUROINS Romania Asigurare-Reasigurare- Bucuresti, pentru ca prin sentinta ce se va pronunta aceasta sa-l despagubeasca cu suma de 15.000 lei, cu motivarea ca, desi a incheiat cu aceasta doua polite de asigurare obligatorie si facultativa de 20.000 euro si de 100.000 euro, cu aceleasi riscuri acoperite, alunecari de teren si inundatii, aceasta a refuzat să-l despagubeasca pentru crapaturile si fisurile aparute in peretii imobilului ca urmare a unor alunecari de teren cauzate de ploile abundente din timpul verii. Desi legal citata, parata nu a fost reprezentata in instanta si nici nu a depus intampinare, in termenul legal. Fiind forba despre un litigiu comercial, instanţa va analiza contractele incheiate intre cele doua parti, pentru a verifica daca reclamantul, respectiv societatea de asigurare si-a respectat obligatiile contractuale care le revin şi daca reclamantul indeplinea conditiile contractuale pentru a primi despagubirea ceruta (inainte de a se putea pune problema cuantumului acesteia, motiv pentru care s-a respins şi proba cu expertiza evaluatorie). Asa cum rezulta din clauzele contractuale ale asigurarii facultative depuse la dosarul cauzei, societatea parata se obliga sa acorde despagubiri in cazul producerii unor daune imobilului asigurat ca urmare a „catastrofelor sau dezastrelor naturale” (asigurarea completa a locuintei). In cadrul dezastrelor naturale, sunt definite la punctul 2.1.3 „alunecarile de teren”, cauza invocata de reclamant ca motiv al despagubirii. Conform punctului 2.1.5 din acelasi contract, care prin semnare reprezinta legea partilor, „catstrofele si dezastrele naturale trebuie atestate de către institutii specializate, abilitate sa constate producerea acestora (Institutul National de Seismologie, statii meteorologice, alte institutii autorizate ale statului, etc) sau comunicate guvernamentale. Conform punctului 10.4 din acelasi contract de asigurare, in cazul daunelor produse de fenomene atmosferice precum si de catastrofe naturale, despagubirea se acorda numai in baza confirmarii producerii acestora de catre autoritatile competente. Asa cum societatea parata a informat deja reclamantul prin adresa de refuz a despagubirii, acesta nu a indeplinit conditiile expuse mai sus pentru a solicita despagubirea. Asa cum a recunoscut reclamantul si in fata instantei de judecata, cu ocazia interogatoriului luat din oficiu, acesta nu a obtinut atestarea catastrofei naturale invocate (alunecare de teren) din partea unei institutii specializate (ca de exemplu Institutul Geologic al Romaniei in coordonarea Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiinţifică), ci doar din partea primăriei, fara ca functionarii acesteia sa aiba astfel de atributii conferite prin lege, constatarile acestora nefiind astfel opozabile societatii de asigurare. In ceea ce priceste asigurarea abligatorie a locuintei (PAD), conform normelor privind constatarea, evaluarea şi lichidarea daunelor la asigurarea HOTARASTE Respinge acţiunea reclamantului G******** R**** (domiciliat in comuna Buciumenui, judetul Dambovita), în contradictoriu cu Euroins România Asigurare-Reasigurare (cu sediu în Bucuresti,bd Prof.Dimitrie Pompeiu, nr 10A., sector 2), având ca obiect „acordarea de despăgubiri în cuantum de 15000 lei”, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica azi: 14.10.2011 PRESEDINTE GREFIER MUNTEANU OANA OCTAVIA SIRBOIU VIORICA RED.MO TEHNORED.M.O./S.V. 4 EX/24.10.2011
Hotarare 1307/2011 din 14.10.2011