A******** D* P********** B** A**** - P***
ReclamantO**** D**
PârâtAdmite în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată ulterior. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 643,75 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreţinere restantă la data de 01.08.2011. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei faţă de reclamant. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 17 februarie 2012.
Hotarare 1947/2012 din 17.02.2012Repune cauza pe rol în vederea completării probatoriului. În acest sens, se va pune în vedere reclamantei să precizeze cu claritate perioada de la care au început să curgă debitele şi să depună toate listele lunare de plată aferente perioadei respective; să depună la dosarul cauzei chitanţele de plată nr.1269/11.10.2011 şi nr.1316/15.11.2011 pentru a se stabili pentru ce perioadă au fost făcute aceste plăţi. Se va menţiona în adresa către reclamantă, că neconfirmarea la cele dispuse atrage sancţiunea suspendării cauzei, potrivit dispoziţiilor art.155 ind.1 cod procedură civilă. Se vor cita părţile, pârâtul cu menţiunea personal la interogatoriu.
Citează pârâtul cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu.