B**** M*****
PetentAdmite cererea. În temeiul disp. art. 134 Cod penal, constată intervenită reabilitarea de drept a condamnatului B M cu privire la pedeapsa de 1 ( un ) an închisoare aplică prin sentinţa penală nr. 391/25.11.2002 a Judecătoriei Săveni rămasă definitivă prin decizia penală nr. 878/17.11.2003 a Curţii de Apel Suceava. În baza art. 502 Cod procedură penală, dispune ca, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, să se facă menţiune despre acesta pe hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea pentru care s-a solicitat reabilitarea. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.10.2011.
Amână cauza pentru a se solicita fişa de cazier judiciar a petentului şi întocmirea unui referat privind achitarea cheltuielilor judiciare.