M**** L****** T******
Recurent InculpatM**** I***** A*****
Recurent InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicare art. 74 alin. 1 lit. a cod penal şi art. 76 lit. d cod penal condamnă pe inculpatul M. L. T. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la pedeapsa de: - 6 luni închisoare În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi b cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata prevăzută de art. 82 cod penal, respectiv 2 ani şi 6 luni termen de încercare. În baza art. 359 cod proc. penală învederează inculpatului prevederile art. 83 cod penal. În baza art. 71 alin. 5 cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 260 alin. 1 cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a condamnă pe inculpata M.I. A- pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, la pedeapsa de: - 3 luni închisoare În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi b cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata prevăzută de art. 82 cod penal, respectiv 2 ani şi 6 luni termen de încercare. În baza art. 359 cod proc. penală învederează inculpatului prevederile art. 83 cod penal. În baza art. 71 alin. 5 cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 191 alin. 2 cod proc. penală obligă inculpaţii la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare inculpatul M. L. T. şi 400 de lei inculpata M.I. A..
Amână pronunţarea cauzei la data de 17.04.2012, sala 65, ora 14,00.
Admite cererea de amânare formulata de catre apărătorul nculpatilor.
Se citeaza martorul cu mandat de aducere insoţit in instanţă.
In vederea audierii martorilor.
Amânat in vederea angajarii unui apărător ales.