F******** V****** M******
ReclamantS***** C* C****** I***** R*******
PârâtC******** L**** A* C****** B******
PârâtP******* C****** B******
PârâtÎncuviinţează investirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 4186/2011 pronunţată în dosarul nr. 1303/117/2011 al Tribunalului Cluj. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 13.02.2012.
Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta F******** V****** M****** împotriva pârâţilor ŞCOALA CU CLASELE I – VIII RĂSCRUCI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BONŢIDA şi PRIMARUL COMUNEI BONŢIDA. Obligă pârâţii la calcularea şi la plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate reclamantei, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, începând cu 01 octombrie 2008 şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, sume actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie. actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, până la data efectivă a plăţii. Obligă pârâtul Consiliul Local al comunei Bonţida la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale obiect al prezentei cauze pentru reclamantă. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
pentru a se cita reclamntul