R**** L* A***** F*****
InculpatSP 49/2012 Condamnă pe inculpatul R. A.F. – fiul lui Liviu şi Felicia, născut la data de 10.07.1991 în Bistriţa, jud. B-N, cetăţean român, studii medii, cu domiciliul în Bistriţa, str. Romană, nr. 26, jud. Bistriţa-Năsăud, fără antecedente penale, CNP – pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată şi modificată prin L. 49/2006, cu aplic. art. 320/1 C.pr.pen. la pedeapsa de: - 8 luni închisoare. În baza art. 81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C.penal stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 alin. 1 C.penal. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 C.penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 300 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorar avocat din oficiu pentru av. Burlă Anamaria. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.01.2012. Preşedinte,