C********* G******** C* D*** A***
Intimat ReclamantV******** N******* C* D*** A***
Intimat ReclamantC****** ( I**** ) G******* A***** C* D*** A***
Intimat ReclamantD******* G******* A F********* P****** A****
Recurent PârâtAdmite acţiunea. Obligă pe pârâtă să plătească reclamanţilor diferenţa dintre salariul ce trebuia să le fie acordat potrivit Legii 330/2009 şi cel încasat efectiv ( stabilit în baza Legii 118/2010 şi Legii 285/2010), pentru perioada iulie - 31.12.2010 şi în continuare, sume actualizate cu indicele inflaţiei până la data plăţii efective. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 09 sptembrie 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Se revine cu adresă către pârâta DGFP Argeş, în sensul de a înainta instantei următoarele înscrisuri: fluturasii de salariu al reclamanţilor înainte şi după micşorarea salariilor; copii după actele adiţionale la contractele individuale de muncă şi copii a deciziilor de încadrare. Se citează pârâta, potrivit dispoziţiilor art. 85 C. pr.civ. Amână judecarea cauzei la 09 septembrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Iunie 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Încuviinţează pentru reclamanţi proba cu înscrisuri şi proba cu relaţii de la pârâtă. Se emite adresă pârâtei DGFP Argeş, în sensul de a înainta instantei următoarele înscrisuri: fluturasii de salariu al reclamanţilor înainte şi după micşorarea salariilor; copii după contractele individuale de muncă; copii după actele adiţionale la contractele individuale de muncă şi copii a deciziilor de încadrare. Se citează pârâta, potrivit dispoziţiilor art. 85 C. pr.civ. Amână judecarea cauzei la 24 iunie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Mai 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Încuviinţează cererea pentru lipsă apărare formulată de reclamanţi. Se citează părţile, potrivit dispoziţiilor art. 85 C. pr.civ., reclamanţii cu un exemplar al întâmpinării şi a înscrisurilor anexate acesteia. Amână judecarea cauzei la 27 mai 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Aprilie 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.