Ş***** M****** A*******
InculpatG****** M***** N******
InculpatN***** D****** D*****
InculpatÎn baza art. 195 alin 1 C.p.p. admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea. Dispune înlăturarea din practicaua sentinţei penale nr 146/04.08.2011 a Judecătoriei Segarcea ( fila 123 paragraful 12 teza ultimă, dosar 1312/304/2011)a menţiunilor cu privire la susţinerile reprezentantului Parchetului Segarcea ,referitor la inculpaţii G****** M***** N****** şi N***** D****** D*****, ca la condamnarea pedepsei cu închisoarea să se facă aplicarea art 86 ind 1 Cp, respectiv a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În mod corect se va menţiona( în privinţa celor 2) că, pedeapsa aplicată să fie cu executare şi să se facă aplicarea dispoziţiilor art 64 lit a teza a-II-a şi lit b Cp., pe durata prevăzută de art. 71 Cp, iar referitor la inculpatul minor G****** M***** N******, cu începere de la împlinirea vârstei de 18 ani . În baza art 88 Cp se va deduce reţinerea şi arestarea preventivă de la 03.06.2011 la 14.07.2011. Din oficiu dispune înlăturarea menţiunilor eronate, respectiv a sintagmei ,, Face aplicarea,,, existente în dispozitivul sentinţei penale de mai sus la fila 129- paragraful 11 rândul 2( la inculpatul Călibna Silviu, sintagma prevăzută după menţiunea şi,,interzice inculpatului drepturile prevăzute de ------dispoziţiile art 64 alin 1----,,.
In baza art. 208 alin.1 –art.209 alin.1 lit a , g, i C.p. , cu aplicarea art.320 ind. 1 alin. 1 şi 7 C.p.p , art.99 C.p., condamnă pe inculpatul Ş***** M****** A******* , la o pedeapsă de 1 ( un) an închisoare ( parte vătămată Bezergheanu Emilia). Face aplicarea disp. art. 71 alin.1 C.p şi interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit a teza a II a şi lit. b C.p., după împlinirea vârstei de 18 ani. În baza art.88 C.p., deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării de la 03.06.2011 la 15iulie 2011. În baza art.208 alin.1 –art.209 alin.1 lit a, g, i , C.p., cu aplicarea art.320 ind.1 alin.1 şi 7 C.p.p., art.99 alin.3 , C.p . , condamnă inculpatul G****** M***** N****** , la o pedeapsă de 1( un) an închisoare ( parte vătămată Bezergheanu Emilia). În baza art. 208 alin.1 –art.209 alin.1 lit a, g, i , C.p., cu aplicarea art.320 ind.1 alin.1 şi 7 C.p.p., art.99 alin.3 , C.p . , condamnă pe acelaşi inculpat ( G****** M***** N******) la o pedeapsă de 1( un) închisoare ( parte vătămată Minae Ion). În baza art. 33 lit a C.p., rap. la art.34 lit b C.p., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea , urmând ca inculpatul să execute 1(un) an închisoare. Face aplicarea art.71 alin.1 C.p.. si interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit a , teza a II a C.p., şi lit b C.p., după împlinirea vârstei de 18 ani. In baza art. 110 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei de 1(un) închisoare pe o durată de 2 ani şi 6 luni , reprezentând termen de încercare , potrivit dispoziţiilor art.110 C.p. În baza art.71 alin.5 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83,84 C.p., în condiţiile art. 359 C.p.p. În baza art. 208 alin.1 –art.209 alin.1 lit a, g, i , C.p., cu aplicarea art.75 alin.1 lit. c ,C.p., art.320 ind. 1 alin 1 şi 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul Neacsu Dumitru Daniel , la o pedeapsă de 2(doi) ani închisoare ( p.vat. SC Analarisa SRL). In baza art.208 alin.1- art.209 alin.1 lit a, g, i C.p., cu aplicarea art.320 ind.1 alin.1 şi 7 C.p.p, condamnă pe acelaşi inculpat ( N***** D****** D***** ) la o pedeapsă de 2( doi) ani închisoare ( parte vătămată Minae Ion). In baza art.33 lit a rap. la art.34 lit bC.p., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea , inculpatul urmând să execute 2( doi) ani închisoare. Face aplicarea art.71 alin.1 C.p., şi interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit a teza a IIa C.p. şi lit b C.p. În baza art.81 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei de 1( un) închisoare pe o durată de 4 ani reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art.82 C.p. În baza art.75 alin.5 C.p. , dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83, 84 C.p., în condiţiile art.359 C.p.p. In baza art. art.208 alin.1- art.209 alin.1 lit a, g, i C.p., cu aplicarea art.320 ind.1 alin.1 şi 7 C.p.p,art. 99 alin.3 C.p., condamnă pe inculpatul Călina Silviu , la o pedeapsă de 1(un) an închisoare (parte vătămată Bezergheanu Emilia). Face aplicarea dispoziţiilor art.71 alin.1 C.p., şi interzice inculpatului drepturile prevăzute de Face aplicarea disp. art. 64 alin.1 lit a teza a II a şi lit. b C.p., după împlinirea vârstei de 18 ani. In baza art. 110 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei de 1(un) închisoare pe o durată de 2 ani şi 6 luni , reprezentând termen de încercare , potrivit dispoziţiilor art.110 C.p. În baza art.71 alin.5 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83,84 C.p., în condiţiile art. 359 C.p.p. In baza art. art.208 alin.1- art.209 alin.1 lit a, g, i C.p., cu aplicarea art.320 ind.1 alin.1 şi 7 C.p.p, condamnă pe inculpatul Popa Adrian Ionuţ, la o pedeapsă de 2( doi) închisoare (parte vătămată SC Analarisa SRL). Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin.1 C.p., şi interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit a teza a II a şi lit. b C.p . In baza art. 81 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei de 2( doi ) închisoare pe o durată de 4 ani reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art.82 C.p. În baza art.71 alin.5 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83,84 C.p., în condiţiile art. 359 C.p.p. In baza art. art.208 alin.1- art.209 alin.1 lit a, g, i C.p., cu aplicarea art.320 ind.1 alin.1 şi 7 C.p.p,art.74 alin.1 lit a C.p, in condiţiile art.76 alin.1 lit d C.p. , condamnă pe inculpatul Gheorghe Ionuţ Cosmin , la o pedeapsă de 1( un) închisoare . Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin.1 C.p., şi interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit a teza a II a şi lit. b C.p . In baza art. 81 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei de 1( un ) închisoare pe o durată de 3 ani reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art.82 C.p. În baza art.71 alin.5 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83,84 C.p., în condiţiile art. 359 C.p.p. îN baza art.14 şi 346 alin.1 C.p.p., raportat la art.998-999 şi urm. Cciv, obligă inculpaţii G****** M***** N****** şi N***** D****** D***** în solidar cu părţile responsabile civilmente Grigore Petrică , Grigore Ionica la plata sumei de 1000 lei către partea civilă Minae Ion , domiciliat in Gîngiova, sat Comoşteni , nr. 378 , jud.Dolj. Ia act că partea vătămată SC Analarisa SRL cu sediul în Măceşu de Sus , nu se constituie parte civilă. Ia act de renunţarea la constituirea de parte civilă a părţii civile Bezergheanu Emilia , domiciliată în com. Gîngiova, sat Comoşteni nr. 378 , jud.Dolj. În baza art.191 C.p.p., obligă pe fiecare din inculpaţii G****** M***** N****** , N***** D****** D***** , Ş***** M****** A******* , acesta din urmă în solidar cu părţile responsabile civilmente Manea Aurică şi Manea Paraschiva Camelia , la plata sumei ( fiecare) de 950 lei (din care 600 lei fiecare onorariu apărător oficiu U.P.), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art.191 C.p.obligă pe fiecare din icnulpaţii Popa Adrian Ionuţ , Gheorghe Ionuţ Cosmin , la plata sumei de 750 lei ( din care fiecare 600 lei onorariu apărător oficiu U.P. plus judecată) , iar pe inculpatul Călina Silviu la plata sumei de 1350 lei (din care 1000 lei onorariu apărător oficiu u.p şi judecată) , cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică , azi , 04.08.2011.
faţă de cererea de amânare formulată de cei doi apărători ai inculpaţilor Ştefan Mădălin, Grigore Marian şi Neacşa Dtru ,av Bâscă Alin şi av Bâscă Alin , va dispune amânarea cauzei
În baza art. 300 ind. 2 C.pr.pen., raportat la art 160 ind b alin 2 Cpp, dispune revocarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor G****** M***** N******, şi NEACŞU DUMITRU DANIEL, arestare preventivă dispusă prin încheierea din 03.06.2011 a Judecătoriei Segarcea, în dosarul 1249/304/2011), de sub puterea mandatelor nr 13/03.06.2011 ( G****** M***** N******) , respectiv nr 15/03.06.2011 ( N***** D****** D*****), şi punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză. În baza art. 300 ind. 2 C.pr.pen., raportat la art 160 ind b alin 3 Cpp, menţine măsura arestării preventive a inculpatului Ş***** M****** A*******, dispusă prin încheierea din 03.06.2011, pronunţată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr. 1249/304/2011(mandat de arestare nr 14/03.06.2011).
Acordă un nou termen de judecată pentru a se întocmi referatele de evaluare psihosocială privind pe inculpaţii minori Ş***** M****** A*******, G****** M***** N****** şi Călina Silviu.
În temeiul art. 300 ind. 1 alin. 1 şi 3 Cpp, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor Ş***** M****** A*******, G****** M***** N******, N***** D****** D*****, luată faţă de aceştia prin încheierea de şedinţă din data de 03.06.2011, pronunţată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr. 1249/304/2011, în baza căreia au fost emise mandatele de arestare preventivă nr. 14/03.06.2011, nr. 13/03.06.2011 şi nr. 15/03.06.2011, şi menţine starea de arest preventiv a acestora. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.06.2011, ora 10,5.