C*** V*******
RecurentŞ***** G******* "****** C****** C*****
IntimatC******** L**** C*****
IntimatI********* P********* C****** C*****
IntimatAdmite recursul declarat de reclamanta U.J.S.L.Î. BISTRIŢA NĂSĂUD împotriva sentinţei civile numărul 995/F din 10.05.2011 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, pronunţată în dosar numărul 1314/112/2011, pe care o modifică, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantă, în numele şi pentru membrul/a de sindicat C.V. împotriva pârâţilor Ş. G. „G.C.” Coşbuc , C.L. Coşbuc, P. c. Coşbuc, şi în consecinţă Obligă pârâta/ul Ş. G. „G.C.” din c. Coşbuc, să calculeze indemnizaţia de concediu de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută prin Legea numărul 118/2010 şi să plătească reclamantei/ului diferenţa dintre indemnizaţia integral calculată şi cea efectiv încasată. Obligă pârâţii C.L. c. Coşbuc, şi P.c. Coşbuc, să asigure finanţarea pentru plata diferenţei menţionate. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 28 octombrie 2011.
T-28 octombrie 2011, ora 12, sala 135, în vederea soluţionării recursului în interesul legii.
Incheiere de sedinta din 30.09.2011