S*** T***** I******** S*****
Intimat ReclamantS*** R* D****** S*****
Apelant PârâtSoluţionarea prezentei cauze a fost transpusă la un complet de apel, având indicativul 12A
Anulează ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC RT D SRL, Cluj-Napoca, împotriva sentinţei comerciale nr. 8543/21.12.2010, pronunţată în dosarul nr. 1316/1285/2010 al Tribunalului Specializat Cluj, care se menţine în întregime. Decizia este definitivă şi executorie. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Încuviinţează declaraţia de abţinere a d-nei judecător Delia Marusciac de la soluţionarea cererii de suspendare a executării sentinţei comerciale nr. 8543/21.12.2010 a Tribunalului Comercial Cluj, cerere formulată de recurenta SC R D SRL privind şi pe intimata SC T I SRL. Prezenta încheiere nu este supusă nici unei căi de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 30.06.2011.----------- Transpus la completul de apel, ca urmare a recalificării căii de atac în acest sens.
Respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării sentinţei comerciale nr. 8543/21.12.2010, pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr. 1316/1285/2010, aşa cum a fost precizată de apelanta SC R D SRL Cluj-Napoca, privind şi pe intimata SC T I SRL Cluj-Napoca. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 30.06.2011.
În vederea achitării unei cauţiuni în sumă de 2000 lei pentru cererea de suspendare.