D******* V*****
Recurent ContestatorF****** O*******
IntimatRespinge cererea. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Ianuarie 2013.
Hotarare 687/2013 din 24.01.2013Respinge contestaţia la executare sub toate capetele de cerere. Cu recurs în temren de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 31.05.2012.
Hotarare din 31.05.2012Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de contestatoare, ca fiind intemeiată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 31 mai 2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de contestatoare în vederea punerii în executare a sentinţei civile nr. 698/23.09.2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 1260/90/2010. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 19 martie 2012, timpul 2, după orele 11.00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Prorogă, la termenul următor de judecată, discuţia şi pronunţarea asupra excepţiei de litispendenţă invocată de intimat prin întâmpinare cu privire la cererea de suspendare a executării silite raportată la dosarul nr. 1260/90/2010, pentru a se pronunţa completul titular. Prorogă discuţia asupra probatoriului la termenul următor de judecată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2012.
Admite cererea formulată de intimat, cu privire la amânarea judecării cauzei după data de 06.02.2012, după ce va hotărî I.C.C.J. cu privire la cererea de recurs din dosarul nr. 1260/90/2010. Amână judecarea cauzei pentru a se verifica soluţia în dosarul nr. 1260/90/2010 aflat în recurs la I.C.C.J. şi acordă termen de judecată la data de 13 februarie 2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când: Prorogă, la termenul următor de judecată, discuţia şi pronunţarea asupra excepţiei de litispendenţă invocată de intimat prin întâmpinare cu privire la cererea de suspendare a executării silite raportată la dosarul nr. 1260/90/2010. Prorogă discuţia asupra probatoriului la termenul următor de judecată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2012.
Constă că este prima zi de înfăţişare. Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de contestatoare, prin consilier juridic Domuţa Eugenia, pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare şi de înscrisurile anexate. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată, la cererea părţilor, la data de 30 ianuarie 2012, pentru când: Prorogă, la termenul următor de judecată, prima zi de înfăţişare, discuţia cu privire la competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă a Judecătoriei Rm. Vâlcea, precum şi discuţia asupra probatoriului. Acordă termen în cunoştinţă intimatului. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 decembrie 2011.
Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de intimat pentru lipsă de apărare (fila 41). Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 19 decembrie 2011, pentru când: Se reia procedura de citare cu intimatul la adresa cunoscută cu copii de pe cererea completatoare şi de pe înscrisurile ataşate, cu menţiunea să depună întâmpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul următor de judecată, în 2 exemplare, pentru a fi comunicată şi contestatoarei. Prorogă, la termenul următor de judecată, prima zi de înfăţişare, discuţia cu privire la competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă a Judecătoriei Rm. Vâlcea, precum şi discuţia asupra probatoriului. Acordă termen în cunoştinţă contestatoarei.