M******* I****
PetentAdmite cererea formulată de către petentul M******* I****, născut la data de 17.11.1967 în localitatea Dumesti, jud.Vaslui, domiciliat în orasul Moldova Noua, aleea Constantin Daicoviciu, bl. 120, judeţul Caras-Severin. În temeiul art.134 Cod penal, constată reabilitarea de drept a petentului de sub consecinţele şi efectele condamnării la pedeapsa de 6 luni inchisoare cu executarea pedepsei la locul de munca, aplicată prin sentinţa penală nr.957 din 01.11.1996 pronuntata de Judecătoria Oravita in dosar 2037/1996, definitivă la data de 20.11.1996 prin neapelare. In temeiul art. 502 C.pr.pen. dispune ca după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se facă menţiune despre aceasta pe hotărârile prin care s-au pronunţat condamnarile ce au făcut obiectul reabilitării. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru petent si procuror. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2011.
Amânarea cauzei la data de 28 noiembrie 2011, termen cunoscut de petent. Emite adresă către Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Oraviţa, pentru a înainta o copie de pe sentinţa penală nr. 957/08.11.1996 pronunţată în dosarul nr. 2037/1996, cu menţiunea datei la care a rămas definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2011.
Amânarea cauzei la data de 14 noiembrie 2011, termen cunoscut de petent, în vederea efectuării unui referat de către Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Oraviţa, pe marginea sentinţei penale nr. 957/08.11.1996 pronunţată în dosarul nr. 2037/1996. Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 octombrie 2011.