N** M****
Recurent ContestatorA****** N******** D* A*********** F****** - P*** A************ F********* P****** C********
Intimatrespinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiie la executare. Respinge excepţia inadmisibilităţii contestatţiie la executare. Respinge contestaţia la executare.
Amânăpronuntarea la termenul din 07.11.2011
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării începute în dosarul de executare nr. 31221/2010 deschis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – DGFP Constanţa – Administraţia Finnţelor Publice Constanţa, formulată de către contestatoarea NUŢ MARIA. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03.10.2011.
Pentru a se depune la dosar dovada recipisei de consemnare a cauţiunii, în original şi pentru a se face dovada datei depunerii contestaţiei.
pentru a da posibilitate reprezentantului intimatei să depună la dosar întâmpinare, pentru ca reprezentantul contestatoarei să depună la dosar dovada consemnării cauţiunii în cuantum de 20 lei, acte de stare civilă şi să facă dovada calităţii de avocat.
pentru a se depune precizari si a se timbra actiunea