P**** S****
InculpatE****** R***
InculpatE****** O*******
InculpatR******* A********
Parte vătămată. Condamnă pe inculpatul P**** S**** la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a şi i Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 23.07.2010, parte vătămată R******* A********). În temeiul art. 81 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului P**** S**** pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, termen stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului P**** S**** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare stabilit pentru pedeapsa principală, respectiv de 4 (patru) ani. 2. Condamnă pe inculpatul E****** R*** la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a şi i Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală şi a art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal (faptă săvârşită la data de 23.07.2010, parte vătămată R******* A********). În temeiul art. 81 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului E****** R*** pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni, termen stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului E****** R*** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare stabilit pentru pedeapsa principală, respectiv de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni. 3. Condamnă pe inculpatul E****** O******* la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a şi i Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală şi a art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal (faptă săvârşită la data de 23.07.2010, parte vătămată R******* A********). În temeiul art. 81 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului E****** O******* pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni, termen stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului E****** O******* pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare stabilit pentru pedeapsa principală, respectiv de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni. Respinge pretenţiile civile formulate de partea vătămată R******* A********, cu titlu de daune materiale, ca fiind nefondate. În temeiul art. 189 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru cei trei inculpaţi, în sumă totală de 900 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, către Baroul de Avocaţi Galaţi (delegaţie nr. 7296/07.10.2011 – avocat Apostu Alexandra). În temeiul art. 191 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpaţii P**** S****, E****** R*** şi E****** O******* la plata, fiecare în parte, a sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, cu precizarea că, din suma totală ce urmează a fi achitată de cei trei inculpaţi cu acest titlu, suma de 145 lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat pentru faza de urmărire penală. Cu drept de recurs în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03.02.2012. Preşedinte, PROCES-VERBAL În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpaţii P**** S****, E****** R*** şi E****** O******* asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 Cod penal, în cazul săvârşirii, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare, a unei alte infracţiuni.
Pentru lipsa inculpatului P**** S****, amână judecarea cauzei la data de 19.01.2012 S.1.
Pentru lipsa inculpatului P**** S****, amână judecarea cauzei la data de 08.12.2011 s.1.