I********* P********** J******** C*** S**** P***** C******** R**** P****** D* C******** Ş* I*********** A V**********
RecurentP****** I*** I****
InculpatM*** A***** D****
InculpatF******* E****
Parte civilăF******* L****
Parte civilăIndreapta eroarea din cuprinsul minutei si a dispozitivului sentintei penale 469 din 6.04.2012 in sensul ca data pronuntarii sentintei a fost 6 aprilie 2012, nu 6 iunie 2012 cum gresit s-a consemnat.Cu recurs odata cu fondul.
Condamnă pe inculpatul P.I.I. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Dispune suspendarea condiţionată a executării şi stabileşte termenul de încercare de 2 ani şi 3 luni. Condamnă pe inculpatul M.A.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Constată că pentru autovehiculul cu marca Mercedes condus de către inculpatul P.I.I. la data de 11 iunie 2008 a fost încheiată poliţa de asigurare emisă de către asiguratorul S.C. U.V.I.G. S.A. care va răspunde în condiţiile legii şi în limita plafonului stabilit de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Constată că Instituţia Prefectului Judeţului Cluj are calitate de parte responsabilă civilmente şi răspunde în solidar cu inculpatul M.A.D. Admite în parte acţiunea civilă formulată de către părţile civile F.E. şi FF.L. şi obligă pe inculpaţii P.I.I. şi M.A.D., în solidar între ei, iar inculpatul M.A.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente Instituţia Prefectului Judeţului Cluj la plata sumei 9.000 lei reprezentând daune materiale şi la plata sumei de 80.000 euro sau echivalentul in lei calculat la cursul BNR din ziua platii, cu titlu de daune morale. Respinge ca fiind neîntemeiată acţiunea civilă formulată de către părţile civile F.E. şi F.L. împotriva S.C. A.I.C.A.A. S.A. Obligă părţile civile la plata sumei de 248 lei cheltuieli de judecată către S.C. A.I.C.A.A. S.A. reprezentând onorariul avocatului. Obligă pe inculpatul P.I.I. la plata sumei de 800 lei, iar pe inculpatul M.A.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente Instituţia Prefectului Judeţului Cluj la plata sumei de 1.600 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.
Amână pronunţarea sentinţei în prezenta cauză pentru data de 06.04.2012.
Amana pronuntarea la 3.04.2012.
Pentru sustinerea cuvantului pe fond de catre aparatoul ales al partilor civile.
Aducerea martorilor cu mandate. Citarea martorului R.G. incuviintat pe latura civila a cauzei.
Citarea martorilor incuviintati.
Studiu dosar de catre partea responsabila civilmente S.P.C.R.P.C.I.V.
Citarea asiguratorului de la sediul principal. Citarea in calitate de parte responsabila civilmente a S.P.P.C.I.V.C. Citarea proprietarului autovehiculului cu mentiunea ca la urmatorul termen se va discuta o eventuala introducere in cauza a acestuia in calitate de parte responsabila civilmente.