Dosar 1345/112/2011 din 28.09.2011

drepturi băneşti diminuare indemnizaţie concediu de odihnă cu 25%


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1345/112/2011
Data dosar:
28.09.2011
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti diminuare indemnizaţie concediu de odihnă cu 25%
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.11.2011 la ora 8:30

    Complet: COMPLETUL NR. 2-R
  • Admis recurs

    Admite recursul declarat de reclam. RDM prin UJSLI B-ţa N împotriva sentinţei civile nr. 1299/F din 06.06.2011 a Tribunalului B-ţa N pronunţată în dosarul nr. 1345/112/2011 pe care o modifică în tot în sensul că: Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta RDM prin UJSLI B-ţa N în contradictoriu cu pârâţii Şc. Gen. Romuli, CLR şi PCR. Obligă pârâta Şc. Gen. R să calculeze şi să plătească reclamantei diferenţa dintre îndemnizaţia de concediu de odihnă aferentă anului şcolar 2009-2010 cuvenită acesteia fără aplicarea diminuării cu 25 % prevăzută de Legea nr. 118/2010 şi cea efectiv plătită. Obligă pârâţii Cons. L.R şi P. cRomuli să aloce fondurile necesare plăţii acestei diferenţe de îndemnizaţie către reclamantă. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 noiembrie 2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD