S* P****** C***** S**
ReclamantE***** P****
PârâtE***** V*****
Pârâtrespinge cererea
se va repeta adresa catre Primăria , ca acesta să indice calitatea de moştenitori pe care au persoanele indicate la poziţia 5 ( adresa de mai sus) şi să precizeze dacă mai sunt şi alţi moştenitori din aceiaşi clasă , în afară de pârâţii din cauză.
Faţă de susţinerile orale formulate la acest termen de reprezentanta reclamantei şi precizarea depusă, pune în vedere acesteia , să depună la dosar o precizare , prin care să indice clasa de moştenitori din care face parte fiecare dintre pârâţii (gradul de rudenie) şi dacă acest autor a mai avut şi alţi moştenitori din aceiaşi clasă , în afară de pârâţii din cauză.
pentru ca reclamanta să descri starea de fapt indicată în acţiune, cu privire la clasa de moştenitori din care face parte fiecare dintre pţârâţii din prezenta cauză
Faţă de dispoziţiile art 167 alin. 1 Cpc considerând că probele solicitată de reclamantă, prin apărător, sunt utile şi concludente la soluţionarea cauzei, le va încuviinţa .