S**** A*** P* " S*****
Intimat PetentC*********** S* - D******* J******** D* D******* Ş* P***** I***
IntimatD******* J******** D* D****** Ş* P***** B*******
Recurent PârâtAdmite în parte plângerea contravenţională. Înlocuieşte amenda contravenţională cu avertisment.
Amână pronunţarea la data de 19 septembrie 2012. Pronunţată în şedinţa publică din 13 septembrie 2012.
Pentru ca intimata să răspundă la interogatoriul formulat de către petentă se va amâna judecata plângerii contravenţionale.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă se încuviinţează în favoarea părţilor proba cu înscrisuri, respectiv proba cu interogatoriul intimatei în favoarea petentei, punându-se în vedere reprezentantului convenţional al petentei să formuleze în scris interogatoriu. Cu privire la proba testimonială solicitată de către petentă, instanţa se va pronunţa după depunerea de către aceasta a înscrisurilor suplimentare în susţinerea plângerii contravenţionale.
pentru ca intimata să precizeze expres locul constatării presupusei fapte contravenţionale săvârşită de petentă.
Pentru respectare principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare al petentei, în temeiul art. 86 raportat la art. 116 Cod procedură civilă se va comunica către petentă duplicatul întâmpinării formulată de intimată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acesteia.
Respinge, ca rămasă fără obiect, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei C.N.A.D.N.R. SA - Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Iaşi, În temeiul art. 57 Cod procedură civilă se introduce în cauză, în calitate de intimată, de D******* J******** D* D****** Ş* P***** B*******. Se va cita intimata, cu copie după acţiunea petentei, cu menţiunea de a depune întâmpinare, documentaţia care a stat la baza încheierii acestuia şi copie după procesului verbal de contravenţie.
Se pune în vedere reprezentantului convenţional al petentei să depună copie după procesul verbal de contravenţie contestat, sens în care urmează a se proroga excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimată prin întâmpinare.