Dosar 13650/193/2011 din 13.09.2011

abandonul de familie (art. 305 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13650/193/2011
Data dosar:
13.09.2011
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
abandonul de familie (art. 305 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.01.2012 la ora 08:30

    Complet: PN3
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul N******** M****n ( pentru săvârşirea infracţiunii de „abandon de familie”, prev. şi ped. de art. 305 alin. 1 lit. (c) C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a, c şi art. 76 lit. d C.pen., la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, în regim de detenţie. În conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. 1, 2 C.pen. aplică inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. Ia act că partea vătămată Niculăiţă Alexandru-Paul, prin reprezentant legal Ailoaiei Elena, nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 300 lei. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2012.

  • Sedinta din data de 26.01.2012 la ora 08:30

    Complet: PN3
  • Amână cauza

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA CAUZEI LA DATA DE 30.01.2012 - ORA 08,30.

  • Sedinta din data de 20.01.2012 la ora 08:30

    Complet: PA3
  • Amână cauza

    amână pronunţarea pentru data de 26.01.2012 - ora 08,30.

  • Sedinta din data de 12.01.2012 la ora 08:30

    Complet: PA3
  • Amână cauza

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA CAUZEI LA DATA DE 20.01.2012 - ORA 08,30.

  • Sedinta din data de 12.12.2011 la ora 08:30

    Complet: PN3
  • Amână cauza

    ALTE CAUZE.

  • Sedinta din data de 23.11.2011 la ora 08:30

    Complet: PN3
  • Amână cauza

    ALTE CAUZE

  • Sedinta din data de 28.10.2011 la ora 08:30

    Complet: PA3
  • Amână cauza

    ALTE CAUZE.

Flux dosar


Actualizare GRPD