Z******* C*********
Recurent InculpatP***** I**
Intimat Parte vătămatăS******* C***** J******* D* U****** C******
Intimat Parte civilăÎn baza art. 181 alin. 1. C.p., condamnă pe inculpatul Z******* C********* la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. În baza art. 861 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 3 ani reprezentând termen de încercare potrivit art. 862 Cod penal. În baza art. 863 a1in. 1 Cod penal condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt; b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu reşe¬dinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului Militaru Marian asupra dispoziţiilor art. 86 ind. 4 C.p.. În baza art. 14 şi 346 c.p.p. admite in parte actiunea civilă formulată de partea vătămată P***** I** şi-l obligă pe inculpat către partea vătămată la plata sumei de 228.04 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi suma de 8500 lei daune morale. În baza art. 14 şi 346 c.p.p. admite actiunea civilă formulată de partea civilă S******* C***** J******* D* U****** C****** şi obligă inculpatul către aceasta la plata sumei de 638,73 cu titlu de cheltuieli de spitalizare ale părţii vătămate P***** I**. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul Z******* C********* la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat . În baza art. 193 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei către partea vătămata P***** I** cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de parti. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă la Tribunalul Olt. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.09.2012.
Amână pronunţarea la data de 21.09.2012.
Amâna cauza la data de 14.09.2012 - CP 4 pentru administrare probatoriu. Se citează martorul din rechizitoriu Tîrîş Georgel cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţa publică azi 15.06.2012.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al părţii vătămate P***** I**, avocat Daniel Ispas, întrucât nu se poate prezenta din motive medicale. Amâna cauza la data de 15.06.2012 - CP 4. Se citează martorii din rechizitoriu Tîrîş Georgel şi Preduţ Stanca cu mandate de aducere. Având în vedere că cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al părţii vătămate P***** I**, avocat Daniel Ispas, nu este dovedită, pune în vedere acestuia ca până la următorul termen de judecată să facă dovada imposibilităţii prezentării la acest termen de judecată, sub sancţiunea aplicării amenzii în cuantum de 500 lei.
Amână cauza
Introducerea în calitate de parte civilă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova care va fi conceptat şi citat în prezenta cauză. Amâna cauza la data de 04.05.2012 - CP 4 pentru lipsă de procedură cu parte civilă S******* C***** J******* D* U****** C******. Emiterea unei adrese către Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru a comunica dacă se constituie parte civilă în cauză, iar în caz afirmativ să precizeze cuantumul pretenţiilor solicitate. Se citează S******* C***** J******* D* U****** C******.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului Z******* C*********, avocat Sarsan Carmen, fiind în imposibilitate de prezentare din motive medicale. Amână cauza la data de 30.03.2012 CP4. Se citează partea vătămată P***** I**. Având în vedere că cererea de amânare a cauzei formulată apărătorul ales al inculpatului Z******* C*********, avocat Sarsan Carmen, nu este dovedită, pune în vedere acestuia ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar actul medical doveditor, sub sancţiunea aplicării unei amenzi.
Admite cererile de amânare a cauzei formulate de inculpatul Z******* C********* pentru angajare apărător şi de apărătorul ales al părţii vătămate P***** I**, avocat Ispas Daniel, pentru pregătirea apărării. Amână cauza la data de 02.03.2012 CP4. Se citează partea vătămată P***** I**.