P*** M*** C*****
InculpatR*** L****
Parte vătămatăDocument creat pentru scoaterea din stoc a dosarului .
Incheiere finala dezinvestire din 26.09.2011În baza art. 215 alin. 1 şi 3 C.pen. condamnă inculpata la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În baza art. 71 alin. 2 C.pen. interzice inculpatei exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cpen. În baza art. 33 lit. a C.pen. constată că infracţiunea dedusă judecăţii şi infracţiunea pentru care inculpata a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 255/P/29.06.2007 a Judecătoriei Mangalia, rămasă definitivă la data de 11.07.2007 prin neapelare, sunt concurente, şi în consecinţă: În baza art. 85 al. 1 C.pen. dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală a Judecătoriei Mangalia. În baza art. 36 alin.1 C.pen. rap. la art. 33 lit. a, 34 lit. b C.pen. contopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală a Judecătoriei Mangalia şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a, b C.pen. În baza art. 86 ind. 5 rap la art. 861 alin. 1, 2 C.pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 alin. 1 C.pen. şi care se va calcula începând cu data de 11.07.2007. În baza art. 863 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a. se va prezenta, ori de câte ori va fi solicitat, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu; b. va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c. va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă şi d. va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Datele prevăzute in alin. 1 lit. b), c) si d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu În baza art. 71 alin. 5 C.pen. pe durata suspendării executării sub supraveghere a pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C.pen. În baza art. 14 şi art. 346 al. 1 C.pr.pen. coroborate cu art. 998 - 999 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă şi, în consecinţă, obligă inculpata la plata către partea civilă a sumei de 7.850 euro în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii cu titlu de despăgubiri materiale şi a dobânzii legale aferentă acestei sume începând cu data de 22.04.2007 şi până la plata efectivă. În baza art. 191 al. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
Hotarare 527/2011A.P.19.09.2011.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2011administrare probe.
lipsa martor
Incheiere de sedinta din 23.05.2011lipsă martori.
administrare probe.
termen pt.angajare apărător.