P**** I*** V*****
InculpatÎn temeiul art. 345 alin. 1 şi 2 Cod Procedura Penală condamnă pe inculpatul P**** I*** V*****, , la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, Republicată cu reţinerea art. 3201 alin. 7 Cod Procedura Penală, a art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod Penal şi a art. 76 alin. 1 lit. e Cod Penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 7 luni, calculat conform dispoziţiilor art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 350 lei, din care suma de 200 lei provine din faza de urmărire penală, iar suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului numit din oficiu în cursul cercetării judecătoreşti va fi virată din contul special al MJLC în contul Baroului Mureş. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2011.
Amana pronuntarea la data de 15.12.2011.