M******** E*******
Recurent ReclamantP******* M*********** B********
Intimat PârâtP****** A********
Intimat PârâtP****** A********
Intimat PârâtA************ F******* I********
Reprezentant legal Reprezentant legalAdmite recursul. Casează în parte sentinţa civilă recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea soluţionării capătului de cerere având ca obiect - obligaţia de a face - obligarea pârâtei PMB laîncheierea contractului de cânzare-cumpărare în temeiul Legii nr.112/1995 (fila 88 din dosarul primei instanţe). Respinge cererea intimatei-pârâte Pietriş Alexandra de obligare a recurentei reclamante la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.05.2013.
Hotarare 1551/2013 din 31.05.2013În temeiul art 151 Cpc, repune cauza pe rol, în vederea citării recurentei-reclamante la domiciliul în cererea depusă la fila 41 din dosar, respectiv în Bucureşti, str Eforiei nr.8, et.5, ap.32, sector 5. Fixează termen de judecată pentru data de 31.05.2013, pentru când se vor cita părţile. Dispune rectificarea citativului şi efectuarea modificărilor în sistemul ECRIS în privinţa noului domiciliu al recurentei-reclamante. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.04.2013.
În baza art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, suspendă judecarea cauzei.Irevocabilă.Pronunţată în şedinţa publică azi, 04.01.2013.
Incheiere suspendare din 04.01.2013Repune cauza pe rol.Fixează T:27.11.2012, ora 12.00, sala 247 cu citare părţi, recurenta cu menţiunea achitării txt 469,22 lei şi tj în valoare de 3,3 lei, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat, la dom ales (cam 35-37).Pronunţată în şedinţa publică azi, 26.10.2012.
Respinge cererea de preschimbare, ca neîntemeiată.Irevocabilă.Pronunţată în şedinţa publică azi, 27.01.2012.