D****** C*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 indice 1 din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul D****** C***** la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza art.71 alin.2 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevazute de art. 64 lit.a)- b) din Codul penal. În baza art. 81 din Codul penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, calculat conform art. 82 din Codul penal. In baza art. 71 alin. 5 din Codul penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni. art.359 din Codul de procedura penala, prevederilor art.83 din Codul penal
Faţă de lipsa inculpatului, instanţa dispune amânarea judecăţii cauzei.