S***** B*****
InculpatDispune din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în Minuta Sentinţei penale nr. 24/24.02.2012 pronunţată în dosarul nr. 1392/309/2011 al Judecătoriei Şimleu Silvaniei, în sensul trecerii corecte a încadrării juridice din alineatul 7, corect fiind art. 87 alin. 1, şi nu art. 87 alin. 2, cum greşit a fost menţionat. Păstrează neschimbate celelate menţiuni. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică din data de 28.03.2012.
În baza art. 85 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi art. 3201 alin. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul S. B., la pedeapsa de 8(opt) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data executării sau considerarea ca executată a pedepsei principale În baza art. 85 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi art. 3201 alin. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul S. B., la pedeapsa de 8(opt) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data executării sau considerarea ca executată a pedepsei principale În baza art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi art. 3201 alin. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul S. B., la pedeapsa de 8(opt) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumuri publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data executării sau considerarea ca executată a pedepsei principale În baza art. 87 alin.2 din O.U.G.nr.195/2002 republicată şi art. 3201 alin. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul S. B., la pedeapsa de 1(un) an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data executării sau considerarea ca executată a pedepsei principale În baza art. 33 lit.a) Cod penal raportat la art. 34 lit.b) Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data executării sau considerarea ca executată a pedepsei principale În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 650 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, d-na Blaga Aurelia, ce urmeză a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Sălaj. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24.02.2012.
Amana pronunţarea la data de 24.02.2012.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2012citarea inculpatului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 23.11.2011