C********* C******
ReclamantF**** I****
PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii material strecurate în dispozitivul sentinţei civile SC. 2979/12 martie 2012 pronunţată în dosarul 13931/288/2011 al Judecătoriei Rm. Vâlcea cu privire la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, corect fiind obligarea reclamantului la plata acestor cheltuieli, dispozitivul urmând a avea următorul cuprins:” Obligă reclamantul să achite pârâtei suma de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2012.
admite cererea
Admite în parte cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul şi minuta S.C 2970 din 12 martie 2012 în sensul că în cuprinsul acestora înserează următoarea menţiune :emite adresă Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare Vâlcea din cadrul Tribunalului Vâlcea, prin care se face cunoscut onorariul definitiv stabilit pentru expertul Horincar Dorel. Cu recurs Pronunţată în şedinţă publică 30.aprilie 2012.
Respinge cererea. Obligă pârâtul să plătească reclamantei 2500 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs
Amână pronunţarea pentru ca părţile să depună concluzii scrise.
Pentru ca părţile să ia cunoştiinţă de conţinutul raportului de expertiză şi pentru a se discuta obiecţiunile.
în vederea administrării probatoriului
Amână judecarea cauzei pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare.