S* D*** C***** S** P*** R*********** L****
PetentI************ T********* D* M**** M**** P*** R*********** L****
IntimatRespinge excepţia nulităţii absolute a procesului-verbal, invocată de către petentă. Admite în parte plângerea petentei SC DAME COAFOR SRL în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul teritorial de Muncă Mureş, şi-n consecinţă: Dispune anularea parţială a procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria 12642/ nr. 0010479/4.05.2011, cu privire la sancţiunea amenzii contravenţionale de 8000 lei(10000 lei)aplicate petentei pentru fapta prevăzută şi sancţionată prin dispoziţiile art. 13 lit. j, art. 39 al. 4 din Legea 319/2006 şi aplică petentei pentru aceeaşi faptă contravenţională sancţiunea "avertisment". Respinge pentru rest plângerea petentei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronuţată azi, 29 mai 2012, în şedinţă publică.
În baza art. 260 Cod procedură civilă amână pronunţarea la 29 mai 2012, orele 15,00, în şedinţă publică. Pronunţată azi, 24 mai 2012, în şedinţă publică.
pentru comunicarea notelor de şedinţă cu petentul, în baza disp.art. 129 C.pr.civ., amână cauza la 24 mai 2012,
În vederea respectării principiilor egalităţii părţilor în procesul civil şi al contradictorialităţii prin comunicarea cu intimata a înscrisurilor depuse la acest termen de judecată de către petentă,
Pentru ca martora să depună la dosar inscrisuri cu privire la cursul de manichiuristă
Pentru administrarea probelor în cauză, acordă termen la 19 ianuarie 2012.
În baza art. 115, 129 Cod procedură civilă, pentru comunicarea înscrisurilor depuse de către intimat cu petentul, acordă termen la 10 noiembrie 2011.