P******** D* P* L**** J********** F********
RecurentE***** D****
Intimat InculpatAdmite recursul declarat de P******** D* P* L**** J********** F******** împotriva sentinţei penale nr. 279 din 4.X.2011 pronunţată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr. 1396/227/2011. Casează în totalitate sentinţa recurată şi în rejudecare: Condamnă pe inculpatul E***** D**** pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a rap. la art. 76 lit. d Cod penal la pedeapsa de 6 luni închisoare. Face aplicarea art. 71 al. 1, 64 al. 1 lit. a teza a II –a şi lit. b Cod penal. În temeiul art. 81 şi 71 al. 5 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a celei accesorii pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni prev. de art. 82 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra art. 83 şi 84 Cod penal. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 900 lei cheltuieli judiciare de la judecata în fond, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu va fi avansată din fondurile M.J. Cheltuielile judiciare din recurs avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu ce se va vira în contul Baroului Suceava, din fondurile avansate de M.J. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.