K***** Z*****
PetentAdmite sesizarea Penitenciarului Satu Mare, în temeiul art.195 – 196 Cod procedură penală, privind îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele Sentinţei penale nr.1278/13.12.2011 a Judecătoriei Tg. Mureş, în sensul că în baza şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. 2 Cod Penal va interzice petiţionarului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a şi lit.b Cod Penal ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale. Restul dispoziţiilor vor rămâne neschimbate. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru petent şi de la pronunţare pentru Ministerul Public. Cercetată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 august 2012.
În temeiul art. 449 alin. 1 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal şi art. 33 lit. a Cod penal admite cererea de contopire a pedepselor formulată de petiţionarul Kovács Zoltan, , în prezent deţinut în Penitenciarul Tg.Mureş, în consecinţă: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 263/2010 a Judecătoriei Marghita în pedepsele componente: - 3 ani închisoare; - 1 an şi 6 luni închisoare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 141/2010 a Judecătoriei Carei în pedepsele componente: - 1 an închisoare; - 1 an şi 6 luni închisoare; - 6 luni închisoare; - 1 an şi 6 luni închisoare; - 4 ani şi 6 luni închisoare; - 3 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 34 alin. 1 lit. b Cod Penal raportat la art. 33 lit. a Cod Penal contopeşte pedepsele repuse anterior în individualitatea lor şi aplică pedeapsa cea mai grea, cea de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 1 an închisoare, pedeapsa rezultantă finală fiind de 5 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 36 alin. 3 Cod Penal deduce din pedeapsa rezultantă finală, de 5 ani şi 6 luni închisoare, perioada cuprinsă între 09.02.2010 până la zi. Anulează mandatele de executare emise în baza sentinţelor menţionate anterior şi dispune emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei sentinţe, după rămânerea sa definitivă. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod Procedura Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar în temeiul art. 189 Cod Procedura Penală suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în faza de judecată va fi avansată din contul special al Ministerului Justiţiei, aflat la dispoziţia Tribunalului Mureş. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru petent şi de la pronunţare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 decembrie 2011
amână pronunţarea la data de 13 decembrie 2011