P****** G*******
PetentA** B*********
IntimatB***** V**** P****** D* F*** I
IntimatD**** T********
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petent P****** G******* în contradictoriu cu intimaţi ANV BUCUREŞTI, BIROUL VAMAL PORŢILE DE FIER I şi D**** T********, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria ANV/200 nr. 0134172/612/28.09.2011, pe care îl menţine ca legal şi temeinic. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.03.2012.
În baza art. 155 ind.1 Cpc suspendă cauza întrucât petentul nu a depus la dosarul cauzei procesul verbal de contravenţie în original astfel cum a fost citat. Cu recurs în mod separat pe tot cursul suspendării.
SE va cita petentul cu un exemplar al întâmpinării formulate de intimată şi cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei originalul procesului verbal de contravenţie seria ANV/200/612/28.09.2011. Se citează în cauză D**** T********. Amână cauza la data de 24.11.2011.