D***** G*******
InculpatHOTĂRÂRE/04.07.2011 În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, condamnă inculpatul D***** G*******, la pedeapsa închisorii de 1 an (un an), pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (fapta din 18.08.2010). În baza art. 85 alin. 1 C.p. anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin Sentinţa penală nr. 384/P/19.10.2010 a Judecătoriei Mangalia, definitivă prin neapelare (fapta din 06.12.2009). În baza art. 33 lit. a C.p. rap.la art. 36 C.p. constată că fapta din prezenta cauză este concurentă cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 384/P/19.10.2010 a Judecătoriei Mangalia, definitivă prin neapelare. În baza art. 36 al. 1 C.p. rap. la art. 34 lit. b C.p. se contopeşte pedeapsa aplicată inculpatului în prezenta cauză, de 1 an închisoare, cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 384/P/19.10.2010 a Judecătoriei Mangalia, definitivă prin neapelare, urmând ca inculpatul D***** G******* să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare. În baza art. 71 C.p. se aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a si lit. b C.p. pe durata executării pedepsei principale. În baza art.81 alin.1 şi 2 C. pen. rap. la art. 85 alin. 3 suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului prin prezenta pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. rap. la art. 85 alin. 3 teza finală C.pen. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a închisorii. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului D***** G******* asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, nerespectarea acestora având ca urmare revocarea suspendării condiţionate dispuse prin prezenta. În baza art. 189 C.pr.pen. onorariul apărătorului din oficiu Buzea Marius, în cuantum de 200 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria AV nr. 02773/28.04.2011, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi pentru procuror.
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 306 C.pr.pen., Amână pronunţarea la data de 04.07.2011
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 306 C.pr.pen., Amână pronunţarea la data de 27.06.2011
Amână judecarea cauzei pentru când: Încuviinţează proba testimonială cu martora Mocofanu Jăniţa solicitată de apărătorul inculpatului. Se vor cita martorii din lucrări, Florescu Nicolae şi Bălaşa State la adresele indicate în rechizitoriul Parchetului. Se va cita martora Mocofanu Jăniţa la adresa menţionată în declaraţia aflată la fila 16 din dosarul de urmărire penală. Pune în vedere inculpatului să asigure prezenţa martorei Mocofanu Jăniţa la termenul următor. Se va emite adresă către Arhiva penală din cadrul Judecătoriei Mangalia pentru a ataşa la dosarul cauzei Sentinţa penală nr. 384/19.10.2010 pronunţată de Judecătoria Mangalia, prin care inculpatul a fost condamnat la 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei. Stabileşte termen de judecată la data de 20.06.2011.
În baza dispoziţiilor art.183 Cod pr.penală se va emite mandat de aducere pentru inculpatul D***** G******* şi martorii din lucrări Florescu Nicolae şi Bălaşa State, cu menţiunea că neexecutarea mandatului va atrage sancţionarea şefului Poliţiei de la domiciliul acestora, potrivit dispoziţiilor art.198 Cod pr.penală. Se va cita inculpatul cu menţiunea că va fi sancţionat cu amendă judiciară în cazul neprezentării în instanţă la următorul termen de judecată, conform dispoziţiilor art.198 al.4 lit.d Cod pr.penală. Se vor cita martorii Florescu Nicolae şi Bălaşa State, cu menţiunea că în cazul în care nu se vor prezenta la următorul termen de judecată vor fi sancţionaţi cu amendă judiciară, conform dispoziţiilor art.198 al.4 lit.d Cod pr.penală.