Dosar 14032/281/2011 din 16.11.2011

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14032/281/2011
Data dosar:
16.11.2011
Instanta:
Curtea de Apel Ploiești
Departament:
Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.01.2012 la ora 09:00

    Complet: 5RPa
  • Soluţionare

    Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA PLOLEŞTI împotriva sentinţei penale nr.1728 din 06 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Ploieşti – Secţia penală, pe care o casează în parte, în latură penală, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul R****** D***** , şi în consecinţă : Înlătură disp.art.86/1 – art.86/3 Cod penal, precum şi disp.art.71 alin.5 Cod penal, privind suspendarea sub supraveghere a pedepsie principale şi a pedepselor accesorii aplicate inculpatului, urmând ca pedeapsa de 3 ani închisoare să fie executată în regim privativ de libertate. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Conform art.88 Cod penal, compută din pedeapsă, reţinerea şi arestarea preventivă de la 22 iulie 2011 până la data punerii în libertate a acestuia. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T**** N****** în prezent deţinut în Penitenciarul Ploieşti, judeţul Prahova, fiind arestat în altă cauză, împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Dispune plata sumei de 300 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu pentru inculpatul R****** D***** şi îl obligă pe inculpatul T**** N****** la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei onorariu pentru apărător din oficiu, sume ce se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 23 ianuarie 2012.

  • Sedinta din data de 20.01.2012 la ora 09:00

    Complet: 5RPa
  • Amână cauza

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA CAUZEI LA DATA DE 23 IANUARIE 2012, SALA 1, PENTRU STUDIEREA ACTELOR ŞI LUCRĂRILOR DOSARULUI.

  • Sedinta din data de 12.12.2011 la ora 09:00

    Complet: 5RPa
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 20.01.2012, faţă de cererea pentru lipsă de apărare formulată de recurentul-inculpat R****** D*****.

Flux dosar


Actualizare GRPD