R***** C***** A****
PetentAdmite propunerea făcută de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Baia Mare privind pe condamnatul R.C., născut la data de 20.08.1970, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 1145 zile închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 490/2008 a Judecătoriei Cluj şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 646/2008 emis de Judecătoria Cluj şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în loc. Gilău, sat Gilău nr. 836, jud. Cluj. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul pentru avocat oficiu av Achim Adriana , în sumă de 100 RON, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare.